Două echipamente noi care simplifică operațiunile profesioniștilor

Noul cleşte autoblocant cu bandă de la Ridgid prinde în siguranţă ţevi de la 3″ la 8″ (80 mmm – 220 mm), permiţând aplicarea forţei în mod continuu din toate direcţiile. Echipamentul simplifică instalarea şi mentenanţa ţevilor cu diametre mari, fiind de un real ajutor specialiștilor din domeniul instalațiilor. Echipamentul are un mâner solid care permite strângerea eficientă a ţevilor de plastic şi realizarea rapidă a racordurilor (atât pentru solvenţi cât şi pentru push fit). Cureaua specială asigură o forţă de strângere maximă şi reduce riscul zgârieturilor, iar sistemul inovativ de blocare a curelei permite utilizarea pentru lucrări repetitive.

cleste ridgid

 

Cel de-al doilea echipament face parte din gama de scule pentru electricieni de la Ridgid. Tăietorul manual pentru conductori electrici este fabricat din oţel de înaltă calitate, cu o durabilitate şi durată de viaţă crescută.  Designul robust, cu mânere călite şi acoperite cu materiale rezistente la lovituri, permite utilizarea tăietorului manual chiar și în cele mai dificile condiţii.

taietor-manual-ridgid

Pocket Assistant, noua aplicație de la Bosch

Bosch Pocket Assistant

Pocket Assistant este noua aplicație lansată pe piața din România de către producătorul german Bosch. Aplicația se adresează tuturor celor care își doresc informații la îndemână, printr-un singur click.  Aplicația este unică deoarece folosește un set complex de algoritmi pentru analizarea și obținerea unor imagini de înaltă rezoluție. Aceasta înseamnă că, în loc să scaneze un cod de bare, utilizatorii pot pur și simplu fotografia produsul folosind camera foto a smartphone-ului.  App-ul permite scanarea sculelor Bosch ambalate şi neambalate, precum şi a accesoriilor pentru acestea. Aplicația se poate descarca gratuit de pe Google Play sau din App Store.

Peste 250 de invitați au testat primul acumulator convertibil 18/54V DeWalt

Peste 250 de invitați au testat primul acumulator convertibil 18/54V din lume, precum și noua gamă de scule electrice cu acumulator de 54V DeWalt XR FlexVolt. Evenimentul organizat în parteneriat cu producătorul american DeWalt a coincis  cu aniversarea a 18 ani de existență pe piața furnizorilor de scule electrice, utilaje și echipamente a companiei Metatools. Manifestarea a adus în prim-plan, pentru prima dată în România, gama DeWalt XR FlexVolt – o gamă de scule electrice cu acumulatori de 54V, ce oferă o autonomie și o performanță de neegalat. Noul acumulator este complet compatibil cu sculele electrice cu acumulatori de 18V din gama DeWalt, cu opțiunea de a amplifica voltajul la un nivel fără precedent de 54V, astfel încât să alimenteze scule electrice de mare putere.

“Ne bucurăm să fim astăzi la sediul partenerului nostru Metatools și să lansăm în România noua gamă FlexVolt. DeWalt a proiectat acest sistem revoluționar pentru a elimina orice restricție legată de alimentarea sculelor electrice, pentru a livra echipamente ce oferă zero compromisuri. Suntem convinși că inovația FlexVolt va aduce beneficii vizibile pe piața construcțiilor din România.”, a declarat domnul Piotr Sawicki, Stanley Regional Commercial Director CE.

În cadrul evenimentului au avut loc demonstrații inedite, numeroase concursuri și probe de îndemânare recompensate cu multe cadouri surpriză. Toți vizitatorii au participat la tombola organizată de Metatools, în cadrul căreia au putut câștiga scule electrice DeWalt. Premiile au fost înmânate de invitatul special al evenimentului – domnul Piotr Sawicki. Îi amintim pe fericiții câștigători ai premiilor:

  • Nițu Tudor, Premiul 1 – Mașina de găurit și înșurubat cu percuție DeWalt DCD795M2, acumulator Li-Ion XR 18V, 2×4.0Ah, 60Nm;
  • Barbălată Tiberiu, Premiul 2 – Suflantă DeWalt D26414;
  • Nicolae Narcis, Premiul 3 – Pachet mânuși de protecție și ochelari de protecție DeWalt.

Evenimentul DeWalt FlexVolt a avut loc la sediul companiei Metatools din Buzău pe data de 5 octombrie 2016, în timp ce ploieștenii au putut testa  noile echipamente pe data de  6 octombrie.  Alături de partenerii internaționali, Metatools reușește să aducă cele mai atractive noutăți tehnice pe piața din România, în materie de scule, echipamente și utilaje.

Primul acumulator convertibil 18/54V din lume

Dewalt-flexvolt

Ești pregătit pentru primul acumulator convertibil 18/54V din lume? Acumulatorul XR FLEXVOLT și gama de scule electrice de 54V asigură o tehnologie ce schimbă jocul și combină puterea sculelor cu cablu electric cu libertatea celor cu acumulatori!

dewalt-flexvolt

 

Acumulatorul DeWalt XR FLEXVOLT este complet compatibil cu  sculele electrice cu acumulatori de 18V din gama DeWalt, cu opțiunea de a amplifica voltajul la un nivel fără precedent de 54V astfel încât să alimenteze scule electrice de mare putere. În mod tradițional, când comparăm sculele cu acumulatori cu cele cu cablu electric, chiar și cel mai eficient sistem de acumulatori trebuie sa facă un compromis între portabilitate și putere, între ușurință în folosire și autonomie redusă.

După ce a luat în calcul aceste limitări,  DeWalt a proiectat sistemul XR FLEXVOLT pentru a elimina orice restricție și pentru a livra un sistem de acumulatori ce oferă zero compromisuri. Cu această inovație, DeWalt a deblocat întregul potențial al sculelor cu acumulatori, iar acum oferă posibilitatea  de a alimenta chiar și sculele electrice de mare putere pentru construcții utilitare – folosind doar un acumulator.  Noua gama inovatoare XR FLEXVOLT este compusă din 8 produse menite să transforme complet șantierul viitorului:

  • Polizor unghiular de 54V;
  • Ciocan rotopercutor SDS Plus de 54V;
  • Fierăstrău circular de 54V;
  • Fierăstrău Alligator de 54V;
  • Fierăstrău tip sabie de 54V;
  • Fierăstrău circular cu ghidaj 54V;
  • Fierăstrău circular cu masă 54V;
  • Fierăstrău circular cu tăiere înclinată 216mm 54V.

Acestea sunt sculele electrice cu acumulatori, pentru construcții utilitare cu aceeiași precizie, capacitate și putere ca și variantele cu cablu electric. Să luăm de exemplu fierăstrăul circular cu masa XR FLEXVOLT – acesta este capabil să taie 50m de placi OSB de 19mm (3/4”) cu o singură încărcare a acumulatorului. Avantajul ?  Pe lângă putere, fierăstrăul se poate muta cu ușurință dintr-o cameră în alta, fără a mai fi nevoiți să identificați o sursa de alimentare.

Despre  DeWalt

Cu mai mult de 90 de ani de experiență în proiectarea și fabricarea unor soluții de clasă mondială pentru profesioniștii din industria construcțiilor, DeWalt reprezintă performanța, inovația și fiabilitatea. Sculele  cu sigla DeWalt sunt “garantate să reziste”, fiind proiectate să depășească așteptarile profesioniștilor din construcții, chiar și atunci când sunt testate în condiții de lucru extreme.

DW089K: Nivelă laser cu 3 cai

Nivela DW089K de la DeWalt combină simplitatea și precizia, totul pentru ca utilizatorul să finalizeze rapid o muncă consumatoare de timp și energie. Nivela laser cu autonivelare de la DeWalt are o precizie de +/-0.3mm/m. Operarea ușoară cu ajutorul celor  2 butoane, plus rapiditatea cu care se realizează autonivelarea, face ca nivela DW089K de la DeWalt să fie un instrument indispensabil în trusa unui constructor.

Caracteristicile produsului:

  • Carcasă complet metalică pentru protejarea mecanismului laser
  • Intersectare în unghi drept pe podea, tavan și perete pentru aplicații multiple
  • Detectarea fasciculului laser se poate face până la 50 m la exterior
  • Ușor de utilizat – rozeta pentru reglarea fină și ajustarea liniilor verticale
  • Datorită celor 3 baterii de tip AA incluse, modelul DW089K are o autonomie de peste 40 de ore.

dewalt-level

Modelul DW089K de la DeWalt este o variantă îmbunătățită a nivelei DW088K, iar principala diferență constă în distanța până la care se poate realiza detectarea fasciculului. Concret, detectarea se poate face până la 50 m la exterior în cazul modelului 89K, față de 30 m la modelul 88K.  O altă diferență notabilă este reprezentată și de faptul că nivela DW089K este dotată cu 3 căi față de cele 2 căi ale modelului DW088K.

Nivela DeWalt DW088K
DeWalt DW088K
Nivela DW089K DEWALT
DeWalt DW089K

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alegerea burghiului: de la teorie la practică

Deși inițial alegerea burghiului pare o joacă de copil, în momentul în care ești pus în fața alegerii lucrurile nu mai sunt atât de simple, mai ales dacă nu ai câteva informații de bază. Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să identifici corect materialul pe care dorești să-l prelucrezi, pentru că de aici începe discuția cu vânzătorul din magazin.

Ce trebuie să știi

Pentru găurirea în metal (aluminiu, cupru, alamă, zinc, fier şi oţel nealiat) se recomandă să utilizezi burghiele HSS cu vârf şlefuit, în timp ce pentru găurirea în lemn se recomandă burghiele pentru lemn cu vârf de centrare lung cu două muchii pretăietoare. Dacă ai de realizat găuri în lemn de dimensiuni mai mari, atunci recomandăm burghiele freză, sfredele pentru fasonare sau burghiele pentru găuri de şarniere. De asemenea, pentru găuri mai adânci în lemn există burghiele elicoidale cu tijă hexagonală.

Dacă prelucrezi zidărie din clincher, cărămidă sau beton, aceste tipuri de materiale necesită utilizarea unei maşini de găurit cu percuţie sau a unui ciocan rotopercutor. Dacă totuşi zidul este construit din cărămidă cu goluri, iar materialul este  poros, atunci se va găuri fără percuţie. Acelaşi lucru este valabil pentru cărămida poroasă şi pereţii din plăci. Pentru toate lucrările  enumerate anterior este necesar să alegi un burghiu pentru piatră, întrucât vârful acestuia este echipat cu plăcuţe din carburi metalice ideale pentru găurirea betonului.

Burghiu Bosch

Noțiuni de bază privind materialele

Lemnul este materialul cel mai frecvent utilizat de meşterii amatori. De obicei, acesta se clasifică în lemn de esenţă moale şi tare. Speciile de lemn de esenţă moale autohtone sunt: plopul, răchita, teiul, mesteacănul, aninul, molidul şi bradul. Speciile de lemn de esenţă tare din pădurile autohtone sunt: fagul, pinul, castanul, frasinul, nucul şi carpenul. Prin rezistenţa lemnului se înţelege rezistenţa la forţe care pot acţiona din exterior, deci rezistenţa la tracţiune, presare sau îndoire. Vorbim de plasticitate atunci când putem arcui sau încovoia lemnul, fără ca acesta să revină înapoi la forma iniţială. Clasificăm ca fiind elastic lemnul care revine la forma sa iniţială după arcuire.

Metalele sunt frecvent folosite la construcţia de case. În timp ce ciocanul, şurubelniţa, dalta şi cleştele au o utilizare universală, pentru tăierea, formarea şi îmbinarea metalului sunt necesare scule speciale. Ferăstraiele pentru metal au pânze cu dantură fină şi sunt călite special. Tabla se taie cu foarfece pentru tablă, iar pentru tăierea oţelului există pânze speciale pentru ferăstraie verticale. Metalele se îmbină prin înşurubare sau nituire (asamblare prin forţă) cât şi prin lipire sau sudare (asamblare prin lipire).

Materialele plastice se impart în trei categorii. Majoritatea materialelor plastice pe care le folosim zi de zi sunt termoplaste, respectiv se vor topi dacă temperatura este prea mare. Prima categorie se diferentiaza de a doua – duroplastele, care nu se topesc prin încălzire, ci se descompun. A treia categorie de materiale plastice sunt elastomerii. Caracteristica lor principală  este că se pot întinde la cel puţin dublul lungimii lor iar după ce li se dă drumul, revin la forma iniţială. La tăierea duroplastelor precum acrilul sau PVC-ul trebuie să folosiţi ferăstraie cu turaţie cât mai mare şi pânze de ferăstrău cu dinţi placaţi cu carburi metalice. În plus, la găurirea şi tăierea duroplastelor, materialul şi echipamentul trebuie răcite întotdeauna cu produse adecvate. Foliile, PVC-ul moale, plexiglasul şi tuburile din plastic groase de 2–4 mm pot fi tăiate fără probleme cu foarfeca electrică. La tăierea plexiglasului cu maşini se degajă aşchii foarte ascuţite, motiv pentru care maşina trebuie să fie echipată cu o instalaţie de aspirare. Mai mult, este obligatoriu ca utilizatorul să poarte ochelari de protecţie şi mască de protecţie a respiraţiei.

Cinci caracteristici ale noului burghiu pentru găurire cu percuție SDS-plus-5X

Noul burghiu pentru găurire cu percuție SDS-plus-5X

SDS plus-5X este noul burghiu pentru găurire cu percuție de la Bosch ce oferă o găurire eficientă, dar și rezistență la impactul cu armăturaDesignul unic, asimetric al pastilei, în combinație cu canalele largi și scurte de eliminare a prafului asigură evacuarea rapidă, dar și o viteza crescută de găurire, în condiții de uzură minimă.

O altă caracteristică a burghiului de la Bosch este și vârful special pentru o centrare exactă în beton, dar și  geometria cu 4 tăișuri care împiedică blocarea în armatură. De asemenea, tot designul special al burghiului pentru găurire cu percuție SDS-plus-5X nu permite ruperea pastilei.

7 tehnologii de siguranță care scad riscul de accident pe șantier

Utilizarea sculelor electrice necesită foarte multă atenție, întrucât riscul de accidentare la utilizare este destul de mare. De cele mai multe ori însă, utilizatorii uită de pericolul la care se supun prin neutilizarea echipamentului de protecție adecvat lucrării pe care o realizează, sau din cauza faptului că nu își asigură un minim de confort înainte de a începe utilizarea propriu-zisă a sculei electrice.

bosch-power-tools

Pentru evitarea pericolelor, întotdeauna citiți instrucțiunile de utilizare, mai ales atunci când utilizați un echipament pentru prima dată. Mai jos îți vom prezenta 7 tehnologii de siguranță pe care producătorul german Bosch le-a dezvoltat pentru utilizatori:

  1. Sistemul de aspirare al prafului – pentru că un mediu de lucru plin de praf nu prezintă numai pericol de incendiu,  dar vă poate dăuna şi sănătăţii. Vaporii de sudură, pudra de cuarț sau azbestul pot duce la aparția, pe termen lung, a unor probleme de sănătate precum: astm, azbestoză, COPD sau pneumoconioză.
  2. Vibration Control –  o tehnologie foarte eficientă de amortizare care decuplează mânerele de sursa vibraţiilor. Lipsa unui astfel de sistem duce la creșterea riscului de apariție a sindromul de vibraţie Mână-Braţ (HAVS), care are ca și simptome principale: amorţeală, senzaţia de furnicături în degete, dar și o durere la nivelul articulațiilor.
  3. Frâna de siguranță – sesizează blocajul accesoriului, oprind imediat polizorul. Cu ajutorul acestui sistem țineți scula electrică sub control și evitați riscul de rănire a încheieturilor.
  4. Protecția la repornire – după o pană de curent, scula electrică trebuie oprită în mod activ înainte de a putea fi repornită. În acest fel se evită o repornire involuntară a sculei electrice, iar riscul de accident este cu mult diminuat.
  5. Apărătoare rezistentă la torsiune – ruperea discurilor la polizoare este extrem de periculoasă, întrucât fragmentele desprinse sunt ascuţite şi zboară cu o viteză incredibil de mare. O astfel de apărătoare rezistentă la torsiune se blochează pe poziţie, asigurând astfel direcționarea fragmentelor de disc în direcţia opusă utilizatorului.
  6. Electronic Rotation Control – un senzor de accelerare integrat detectează mișcările bruște ale sculei electrice şi opreşte rotirea accesoriului.
  7. Cuplajul de siguranță – asigură un grad crescut de securitate a muncii, întrucât oprește motorul dacă burghiul se blochează în beton înainte ca unealta să înceapă să se răsucească.

Nou de la Makita: foarfecă pentru grădină cu acumulator

Makita DUP361Z

Makita a lansat în România un nou model de foarfecă pentru grădină, recomandat în special profesioniștilor din viticultură şi pomicultură. Modelul DUP361Z este o mașină puternică, proiectă special pentru lucrul în praf și umiditate.

Cu un design compact şi ergonomic, mâner de cauciuc pentru utilizare uşoară  și deschidere ajustabilă a lamelor (2 trepte: 25 mm şi 35 mm), foarfeca pentru grădină  de la Makita este ajutorul ideal pentru profesioniști, dar și pentru pasionați. Modelul este compatibil cu acumulatori 18V 1.5, 2.0, 3.0, 4.0, 5.0Ah și permite până la 71.000 de tăieri cu un set de acumulatori (testat cu 2 acumulatori BL1850, în condiții de lucru la vie – crengi de diametru 15 mm).

Dotare standard:

  • Geantă pentru depozitare;
  • Rucsac;
  • Controller acumulatori;
  • Comutator, cablu conector, foarfece;
  • Teacă;
  • Set chei, pilă;
  • Suport braţ.

makita-foarfeca-DUP361Z

Ești meșter amator? Ce nu trebuie să îți lipsească din trusa de scule

Pentru micile reparații, dar și pentru adevăratele proiecte DIY, orice meșter amator trebuie să aibă la îndemână un set practic alcătuit din cele mai importante scule. În continuare vei afla care sunt uneltele care nu trebuie să îți lipsească din casă, mai ales dacă meșteritul este marea ta pasiune.

Scule de mână

  • Şurubelniţele: pentru utilizarea în gospodărie sunt suficiente şurubelniţele plate de trei mărimi (mică, medie, mare) şi câte două şurubelniţe cu capul în cruce. Ideal este ca în casă să existe şi o şurubelniţă pentru electricieni.
  • Ciocanul de lăcătuşerie cu capul greu, ideal pentru baterea cuielor şi pentru lucrări uşoare de dăltuire trebuie să aibă și el loc pe raftul tău. Pentru baterea ştifturilor subţiri este necesar și un ciocan mai uşor.
  • Cleşte de cuie sau de tăiat, pentru extragerea cuielor sau pentru tăierea sârmei.
  • Cheia universală (6-12 mm), regina sculelor de mână, este una dintre uneltele clasice.
  • Ideală pentru măsurarea lungimilor și a distanțelor, ruleta ocupă locul 5 în topul uneltelor  indispensabile.

Scule electrice

  • Cu ajutorul unei mașini de găurit cu percuţie poți face găuri în lemn sau metal. Se recomandă o mașină în două trepte întrucât prima treaptă furnizează suficientă forţă pentru înşurubarea şuruburilor mari, în timp ce a doua treapta se utilizează pentru găurirea cu burghie de diametre mici.
  • Ciocanul rotopercutor găureşte cu percuţie aproape de la sine, chiar și în betonul cel mai dur. Investește într-un ciocan de calitate, pentru că performanțele acestuia sunt superioare, iar durata de viață și de utilizare este mult mai ridicată.
  • Pentru deşurubarea şi înşurubarea rapidă a şuruburilor merită să achiziționezi  o maşină de înşurubat. Considerabil mai performante și mai practice sunt maşinile de găurit/înşurubat cu acumulator.
  • Fierăstrăul vertical taie materiale lemnoase, materiale plastice şi metale. În plus, pe lângă pânza de ferăstrău specială, poți utiliza şi o lamă specială pentru tăierea materialelor moi (ex: materiale textilele, materiale de izolaţie).

Cele mai uzuale materiale de construcții

  • Betonul normal este un amestec de ciment şi adaos de nisip şi pietriş. Dacă în interiorul acestuia se găsesc inserţii din oţel, atunci vorbim de beton armat. Betonul uşor este, de regulă, amestecat cu piatră şi argilă expandabilă şi are o rezistenţă la compresiune considerabil mai mică. Betonul se prelucrează cel mai bine cu un ciocan rotopercutor.
  • Materialele pentru zidărie se împart în cărămidă plină, cărămidă cu goluri şi plăci. Atât ciocanele rotopercutoare cât şi maşinile de găurit cu percuţie sunt potrivite pentru găurirea acestora. Cu toate acestea, pentru cărămida cu goluri este preferabil să se folosească o maşină de găurit cu percuţie, deoarece ciocanul rotopercutor are o forţă de percuţie prea mare.
  • Materialele sub formă de plăci sunt materiale de construcţii cu pereţii subţiri, de exemplu: plăcile de gips-carton, plăcile de gips cu fibre sau plăcile din materiale lemnoase. Pentru găurirea acestora sunt recomandate atât maşinile de găurit cu percuţie, cu deconectarea percuţiei, cât şi maşinile de găurit/înşurubat cu acumulator.