Echipa Metatools, instruită de traineri americani

Parte din echipa Metatools a participat, la jumătatea lunii mai a acestui an, la un training de specialitate susținut de traineri din echipa Ridgid, în Westlake, Ohio, Statele Unite ale Americii.  Ridgid este  cunoscut pe piața internațională de specialitate drept un producător de top în domeniul sculelor pentru diagnosticare, inspectare şi localizare,  al sculelor pentru instalatori și al sculelor pentru domeniul Oil&Gas.

Training-ul, care a durat mai mult de o săptămână, a acoperit mare parte din sculele Ridgid, cu accent pe echipamentele de inspecție, desfundat țevi, locatoare, scule pentru canelare, filetare și tăiere și îndoire țevi.  Pe parcursul vizitei în Statele Unite ale Americii,  colegii noștri, împreună cu participanți din Croația, Serbia și Bulgaria, s-au familiarizat cu ceea ce înseamnă procesele de distribuție și logistică ale gigantului american și au testat produsele Ridgid într-un centru specializat de training.

“Când vine vorba de training la ei se pare că lucrurile sunt foarte serioase, iar echipa Ridgid se dedică acestui lucru într-un mod profesionist, din toate punctele de vedere.”, ne-a mărturisit unul dintre colegi, după vizita realizată în Westlake, Ohio.

Echipamentele Ridgid sunt cunoscute în întreaga lume ca produse de vârf ale industriei, întrucât permit profesioniștilor să-şi finalizeze lucrările mai rapid şi într-un mod mai fiabil. În portofoliul companiei se găsesc maşini de filetat şi pentru curăţat conducte, dar şi peste 300 de tipuri de scule utilizate în domeniul instalaţiilor sanitare, al energiei sau în domeniul Oil&Gas.

Vedere panoramică Ridgid Training Center

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *