2011 – Ridgid „We build reputations”

Metatools a reușit să își pună amprenta asupra comunității, fiind o companie care, împreună cu partenerii săi internaționali, se preocupă de sprijinirea sistemului educațional universitar din județul Prahova.

În acest sens,  în anul 2011, în cadrul campaniei “We build reputations” desfășurată împreună cu partenerul  Ridge Tool Romania,  Universitatea  de Petrol-Gaze din Ploiești a primit o donație de aproximativ 20.000 de euro, constând în echipamente de ultimă generație de filetat țevi, echipamente pentru sertizat conducte, locatoare de utilități, clești, tăietoare și alte scule pentru ca studenții de la facultățile de profil să poată lucra direct cu cele mai noi echipamente din domeniu.

2010 – Demonstraţie tehnică „Makita Demo Tour”

În premieră în România, concernul japonez Makita, alături de Metatools, a organizat o demonstraţie tehnică de motoferăstraie şi scule profesionale. Concursurile, tombola şi premiile au făcut deliciul publicului  prezent la acţiunea ce a avut loc la sediul Metatools din strada Poligonului, numărul 2.

2010 – Eveniment „Ridgid Reputation Roadshow”

Evenimentul a făcut parte dintr-o campanie de promovare a companiei RidgeTool în Europa. Astfel, camionul RIDGID Roadshow a poposit la Ploiești în luna aprilie a anului 2010. Colosul de 20 de tone a impresionat publicul prezent la eveniment atât prin grandoare cât şi prin designul inovator.

Conceput special pentru a dezvălui şi oferi spre testare scule, unelte şi echipamente profesionale RIDGID, showroom-ul mobil a expus circa 200 dintre cele 300 de produse aflate în portofoliul companiei.

2008 – Aniversare „Metatools este de 10!”

Aniversare 10 ani Metatools

Metatools a aniversat 10 ani de existenţă alături de clienţii săi, în cadrul evenimentului demonstrativ “Bosch Power Adventure”, organizat în parteneriat cu reprezentanţa Robert Bosch din Romania. Demonstraţiile tehnice au fost urmate de concursuri de îndemânare, cadouri şi masă festivă.